Feminitatea …și atât! by Alina Stăncioiu

Feminitatea …și atât! by Alina Stăncioiu

Mă tot gândeam cum voi începe prima rubrica legata de feminitate, în viziunea mea, femeia la 40 ani, în tocuri, rochița și în continua șlefuire.

Mereu pasionată de modă și, în special, de un stil propriu, iubitoare de pantofi cu toc, pasionată de fotografie glamour și fashion, implicată in organizarea de evenimente mondene si culturale, dar castigandu-si existența din mediul de business, pot spune că m-am intersectat si mă intersectez cu femei din diverse ramuri și activități sociale.

Noi, femeile, în general, tindem sa analizăm, mai ales, alte femei, dar nu despre asta este vorba aici, ci, voi încerca pe cât posibil sa evidentiez femeia si feminitatea in orice context.

Daca ar fi să concepem o definiție a feminității asa cum apare ea in cele mai vechi publicatii am putea incepe cu faptul ca are in componenta atat factori sociali, cat si biologici. Dacă femeiescul (engl. “femaleness”) își are rădăcinile în biologie (“anatomia ca destin” în viziunea lui Sigmund Freud), feminitatea (engl. “femininity”) își are sorgintea în structurile sociale (cf. celebrului manifest feminist lansat Simone de Beauvoir în 1949- “Le deuxième sexe”: “nu te naști femeie, ci devii”).

În istoria feminității, din punct de vedere cultural, atributele feminității sunt extrem de diferite, în funcție de ceea ce este considerat feminin în cultura la care facem referire si in functie de perioade.

În ziua de azi suntem bombardati cu doua tipologii, imagini ale femeilor, stereotipuri ale femeilor de cariera pe de o parte, puternice și independete și cu femei care se respecta din ce in ce mai puțin etalandu-și corpul in ceea ce azi se doreste a fi sexy si feminin.

Deși frumusețea fizică în zilele noastre tinde către perfectiune, se poate obeserva, ușor invers proporțional, ca feminitatea are o evoluție descrescătoare , confundandu se o femeie puternică cu o femeie care și-a însusit atibuții si comportament masculine.

Dorim să emanăm forța, hotărâre și îndârjire, suprimandu-ne emoțiile si sentimentele ca sa nu parem “slabe” si uitam ca vulnerabilitatea, sensibilitatea noastra este cea care de dezarmeaza in cele mai multe situatii .

Dorința de egalitate pare ușor gresit inteleasa, caci femeile si barbatii se completeaza , nu sunt nici egali, nici inferiori sau superiori si nici intr-o competitie.

Într-o viziune generală feminitatea este data, în primul rând, de finețe, atitudine, comportament, voce, zâmbet, educație, frumos, echilibru, armonie, completată de aspectul îngrijit, tocuri, ruj, coafurile și hainele stilate.

Lasându-ne conduse de acea energie feminină devenim femeia frumoasă, o femeie admirată, o femeie respectată, o femeie completă, care poate să realizeze tot ceea ce iși doreste și iși propune, inclusiv profesional.

Previous Post

Next Post

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *